Calin Dan on Tue, 17 Feb 2004 14:20:08 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] Amplasarea "Catedralei Māntuirii Neamului"


Agitatia creata de acest proiect este benefica, aducand in discutie nivelul
de maturitate civica a profesionistilor implicati direct sau indirect in
procesele respective, si creand ocazia deschiderii unui forum cu referire la
urmatoarele subiecte:
- Catedrala Mantuirii Neamului - necesitate istorica, urgenta sociala,
instrument de propaganda?
- schimbarea destinatiei monumentului din Parcul Carol, cu prezervarea sa si
schimbarea de program - o solutie fezabila?
- solutii urbanistice referitoare la zona numita impropriu 'Parcul" Izvor;
- solutii urbanistice si/sau de amenajare a zonei Parcul Tineretului;
- solutii urbanistice si/sau de amenajare a zonei fostei manastiri
Vacaresti, inclusiv exploatarea fundatiei construite;
- solutii posibile pentru remedierea carentei de spatii verzi si de
recreatie in Bucuresti (intr-un context in care initativele majore - ca cea
de la CET Sud/lacul Vacaresti, sunt de tip comercial si ignora urgentele si
necesitatile locuitorilor in favoarea marelui capital).

Stau la dispozitia tuturor celor interesati sa gaseasca o formula eficienta
de aducere in atentia publica a acestor probleme. Mai jos, cateva comentarii
la sondajul de opinie Catedrala - Parc Carol

Calin Dan

La aproximativ 25 de ani de la declansarea operatiunii de construire a Casei
Poporului (numita azi - coicidenta - Palatul Parlamentului), oficialitatile
din Romania se pregatesc sa lanseze o actiune similara, in doi timpi:

- timpul 1 - distrugerea unui sit istoric si a tesutului urban inconjurator;
- timpul 2 - construirea unui edificiu a carui functie publica e nula,
singura sa ratiune de existenta fiind una propagandist-nationalista

din materialele accesibile prin link-ul de mai jos se pot trage cateva
concluzii interesante:
1. Breasla arhitectilor, prin reprezentantii sai profesionali - Ordinul, si
prin cei administrativi - Arhitectul sef al capitalei, nu e pregatita
teoretic, moral si profesional sa faca fata presiunilor puterii
politico-financiare in astfel de situatii cu miza electorala.
2. Acea minoritate a societatii civile care are acces la internet si poate
raspunde anchetei referitoare la amplasamentul Catedralei a votat covarsitor
impotriva acestei solutii;
3. Majoritatea participantilor la vot au sesizat in comentariile lor ca
amplasamentul edificiului e doar corolarul problemei - problema fiind de
fapt insasi idea investitiei intr-o astfel de constructie, cu un buget
istovitor pentru o tara saraca si rau administrata, si cu un program
ruinator (la propriu) pentru un oras confruntat cu probleme de structura
insurmontabile in conjunctura actuala.
4. Clasa politica ar trebui informata despre faptul ca un numar important de
comentarii din aceeasi sursa pun in ecuatie negativa proiectul CMN si
proiectul Casa Poporului, ceea ce schimba perceptia indusa de chestionarele
realizate in 1990 - potrivit carora exista o majoritate ce privea pozitiv
initiativa urbanistica a lui Ceausescu.
5. Istoria proiectului arata cum clasa politica din Romania a avut pana la
al doilea razboi mondial flexibilitatea si competenta de a manevra cu acest
lant de concepte (catedrala + mantuire + neam), extrem de senzitiv pentru o
populatie ale carei pulsiuni si atavisme trebuie luate in calculul
electoral. Ma refer la diminuarea treptata a bugetului alocal CMN, in
favoarea constructiilor scolare; trecerea partiala a initiativei din zona
bugetara in zona subscriptiilor publice; gasirea unor solutii de amplasament
care, la ora respectiva, aveau un caracter realist.





Sunteti de acord cu amplasarea Catedralei Māntuirii Neamului in Parcul
Carol? http://www1.pmb.ro/pmb/primar/vot2.php





_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/