teodor graur on Tue, 8 Mar 2005 21:47:06 +0100 (CET)


[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]

[Nettime-ro] inca una pentru Vlad


Draga Vlad,
 
Nu ma asteptam sa-mi prezinti scuze (probabil ca nu le ai cu bunele maniere - in functiune intr-o societate civilizata ca a noastra), dar mi se pare ca tonul tau devine mai acceptabil pe masura ce dezbatem diverse chestiuni de interes... M-ai facut sa debutez pe nettime, desi nu am dorit sa intervin pana acum, chiar daca adeseori am simtit nevoia sa o fac. Ma gandeam sa pun capat acestei discutii, insa revin, cu convingerea ca mai sunt lucruri interesante de spus.
Eu cred ca atacul tau la adresa UAP este un proiect artistic - in ultima vreme ma intereseaza sistemele de promovare ale artistilor si studiul succesului: poti sa inveti de la fiecare cate ceva! Dar las pentru mai tarziu tema uniunii, pentru a ma concentra pe topicul curent: HT003 gallery (acceasta este titulatura oficiala). Cred ca e momentul sa epuizam acest subiect de larg interes. Publicul si artistii trebuie sa cunoasca conceptul meu managerial. Poate se clarifica si termenul de legitimitate cu aceasta ocazie, ca observ niste reactii pe tema asta.
Asadar, uap - o asociatie libera a unor artisti romani (care practica artele plasticec, cu precadere traditionale, dar nu numai) a aprobat proiectul unui grup de artisti/membrii ai asociatiei, printre care ma numar, de a infiinta o galerie coordonata de una din sectiile (mai recent filialele) numitei asociatii. E ceva imoral sa folosesti o structura existenta in loc sa creezi una noua? Eu zic ca nu. Cand am venit noi (iarasi "noi", deh!) cu acest proiect,au incercat si altii sa faca acelasi lucru - sa preia niste spatii tot in Hanul cu tei, dar au renuntat curand, pentru ca nu au reusit sa se organizeze. Iti dezvalui un secret: inca este posibil de a infiinta "galerii" in salile uniunii, cu conditia sa existe initiative, si persoane/galeristi care sa-si asume responsabilitatea. In cazul meu (nu sunt curator, ci galerist, si nu e cazul sa ma persiflezi) am urmatoarele indatoriri: selectionez, impreuna cu colegii mei, artistii care apar in show-uri - evident, cu subiectivitate, caci nu
 se poate altfel); promovez galeria si artistii sai (avem si noi) pe mai multe canale. Cum fac aceasta promovare, nu e treba nimanui. Cate ceva despre orientare, in spectrul scenei noastre: credem ca fiecare galerie trebuie sa aiba o identitate proprie, o anumita "culoare", ceva prin care sa se diferentieze de alte galerii de arta contemporana. Spre deosebire de altii, noi nu accentuam exclusiv pe noile media, si nu ne axam doar pe trendurile actuale. Selectam artisti care ni se par interesanti, din toate generatiile, organizam expozitii care, in opinia noastra, merita a fi vazute de public, de studenti, de oameni obisnuiti. Dincolo de mijloace si medii implicate. Cu constiinta ca galeria este o scena. Nu cautam o"coerenta", ca mijloace, ori tip de imagine. La noi se poate vedea orice. Imi asum, in totalitate (sa nu se creada ca vorbim despre lucruri diferite) manifestarile trecute, prezente si viitoare de la HT003 gallery. Ai inteles conceptul meu: e guvernat de afectivitate, mai
 degraba, decat de dorinta de a fi "on top", "pe linie", "sincron", si alte chestii scortoase. Ai calatorit in occident, deci trebuie sa fi vazut si asemenea galerii.
Si in ultimul rand: galeria se afla in curs de organizare. Cu alte cuvint, nu e inca, "gata". Website-ul este in lucru, o sa-ti placa, si ne rezervam dreptul sa introducem oricand, noi elemente. In ceea ce priveste chestiunile pe care le amendezi - asta este deja, altceva - sunt intru totul de acord cu tine: si eu le vreau rezolvate. Pentru ca ne zbatem sa supravietuim: nu avem nici un buget, nu sponsori, nu ne permitem sa tiparim si sa trimitem invitatii, nu putem angaja firme de catering la vernisaje, nu avem becuri, echipamente video, computere (le imprumutam din diverse locuri). Austeritatea e la ordinea zilei. Altminteri am invita si noi artisti internationali ca Damien Hirst sau Vanessa Beecroft, si poate expunerea ar fi mai animata... Galeria vecina pe care o citezi ca exemplu (pe langa faptul ca are ca profil organizarea de evenimente culturale si nu arta contemporana) are un finantator, un anume domn Dan Dragoiu, care plateste chiria, salarii, amenajari (definitive si
 ocazionale), etc. Are finisaje scumpe. Dar nu arata, neaparat, mai bine ca a noastra. Eu am adus computerul de-acasa, schimb becurile, varuiesc, si spal si pardoseala. Ai vrea sa fii in locul meu?
Cred ca am lamurit, deja, destule lucruri, si am putea sa ne oprim aici. Nu voi mai reveni asupra aspectelor discutate.
Concluzie: galeriile de arta contemporana trebuie sa fie diferite.Am putea spune ca sunt niste "institutii individuale". Cu cat mai numeroase si mai originale, cu atat mai bine. (Nu exista structuri tip sau norme de functionare.)
Privitor la HT003 gallery, aici indiscutie: Stay clear from it! Nu te baga!
In final, un mic anunt:
VIZITATI HT003 GALLERY! 
ARTA CONTEMPORANA ORIGINALA, DE ARTISTI CU PALMARES INTERNATIONAL.
(Str. Hanul cu tei Nr. 22, Bucuresti, sector 3)
Luni - vineri: 11-  18, sambata: 10 - 15.
Contact: 0740 032 142.
(Asta a fost mesajul destinat publicului.) Pentru artisti, este urmatorul:
Va asteptam, cu proiecte, la HT003 gallery! 
E pentru noi un privilegiu sa gazduim evenimentele semnate de voi.
Intotdeauna la dispozitia voastra,
 
Acelasi,
Teodor Graur

		
---------------------------------
Celebrate Yahoo!'s 10th Birthday! 
 Yahoo! Netrospective: 100 Moments of the Web 
_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/