[Nettime-ro] Sorin Dumitrescu despre MNAC

[vladimir bulat <vbulat@k.ro>]

SURSA: http://www.romlit.ro (NR. 9 din 9 Martie 2005)



La inceput a fost colectia


La invitatia lansata mediului artistic romanesc de a comenta recent
aparutul Muzeu National de Arta Contemporana, institutie care a stirnit
mari controverse inca din faza ei de initiere, am primit de la pictorul
Sorin Dumitrescu aceasta analiza surprinzatoare si neconventionala a
fenomenului artistic contemporan. Desi textul initial este mai amplu, cu o
bogata incursiune istorica, am selectat fragmentul care se refera
nemijlocit la modelul institutional pe care MNAC-ul incearca sa-l
reprezinte. (P. Susara) 



In ce fel am putea evita riscul ca recent infiintatul muzeu de arta
contemporana romaneasca sa nu devina doar o clona rasariteana a omologului
sau occidental? Raspunsul este unul singur: odata exclusa din start forma
muzeala panoramica, bazata pe demagogia ideii de expunere si panoramare,
chipurile, cat mai "democratica" a tuturor orientarilor si stilurilor artei
romanesti contemporane, nu ramane serioasa si valida ca solutie decat
urgenta dezideologizare totala a criteriului institutional. Ar fi insa o
grava eroare sa se considere ca aceasta autohigienizare ideologica ar
inseamna evacuarea ideologiilor estetice din cuprinsul institutiilor
muzeale dedicate artei contemporane. Dimpotriva, efectuarea acestei
higienizari estetice trebuie facuta printr-un criteriu muzeal mai inalt si
mai cuprinzator decat cel ideologic, capabil sa-l integreze pe acesta din
urma in coerenta unei ierarhii valorice, nu doar mai somptuoasa, ci si mai
riguros exacta. 

Anvergura unui criteriu estetic si, prin extensie, muzeal este data de
creativitatea pe care este in stare sa o declanseze. Creativitatea
reprezinta o putere innoitoare, a carei energie a expandat maximal in forma
icoanei, in puterea acesteia de a se fi dovedit semantic ireductibila,
inepuizabila si incoruptibila. Or, timpul a probat faptul ca in sfera
creativa a umanitatii, singura capodopera tinde spre vesnica prospetime a
icoanei. Ceva insa le deosebeste semnificatia: in vreme ce la facerea
icoanei, alaturi de mana omului, lucreaza efectiv si "mana" energiilor
divine increate, la facerea capodoperei harul increat se multumeste doar sa
asiste. Cu alte cuvinte, Duhul Sfant inspira capodopera, dar "pune la
propriu mana" in facerea unei icoane. De aceea este o mare eroare sa se
vorbeasca despre icoana in termenii capodoperei. Īn domeniul imaginii, atat
de prolix astazi, icoana reprezinta din ce in ce mai vizibil cuvantul
ultim. Fiind altceva decat capodopera, ea este reperul absolut al
capodoperelor. 

Structura tainic revelata a icoanei reprezinta soclul criteriului teologic,
unicul in stare sa inlocuiasca relativismul ideologiilor estetice fara a
deveni discretionar. Prin simpla lor pozitie tutelara, icoana si doctrina
ei vizuala pot sa asiste, sa controleze si sa evalueze judicios atat
creativitatea patrimoniului muzeal, cat si cota innoitoare a avangarzilor.
Cu alte cuvinte, ele reprezinta singura instanta care, putand transcende
cultura actuala a imaginii, o si pot reprezenta in continuare exponential. 

Trebuie precis subliniat ca aceasta versiune muzeala pentru care pledam nu
are nimic de a face cu ipostaza unui prezumtiv muzeu al icoanei. Locul
icoanei este in biserica si nu in muzeu. Mesajul ei escatologic si modul
descoperitor prin care il exprima nu pot fi muzeificate, fiindca niciodata
nu au apartinut trecutului, ci timpului ultim, ''ce va sa vina''. Īn sfera
mondiala a domeniului imaginii, icoana nu reprezinta un tip de imagine
printre altele, sau alaturi de altele, ci, parafrazandu-l pe Schmemann si
celebra sa sentinta data crestinismului, este insusi capatul imaginii.
Vocatia ei profetica o face ca, inca de la aparitia ei, sa nu fi fost
vreodata contemporana cu nici un tip, curent sau perioada de arta care s-au
succedat in timp. Nu apartine nici macar Evului Mediu care a proslavit-o
inegalabil. Iata de ce orice instanta muzeala o va expune inadecvat. Fiind
capatul imaginii, icoana poate raspunde axiologic nu numai de arta actuala,
ci de intreg parcursul istoriei imaginii, inclusiv de acelea care o preced
sau ii vestesc aparitia. Īnsa alianta posibila dintre prestigiul icoanei,
plasat onorific si referential, si cadrul unei institutii muzeale poate
selecta si cantari cu mult mai exact si mai putin riscat cota de
creativitate a uneia sau alteia dintre doctrinele estetice. Acest tandem
poate intr-adevar sa aleaga corect ce reprezinta cu adevarat valoare in
arta curenta, sa descrie ce reprezinta in mod real impas si deschidere in
artele vizuale, unde e falsul impas si falsa deschidere. 

Versiunea occidentala a muzeului de arta contemporana pivoteaza in jurul
originalitatii discursului plastic si, in consecinta, foloseste coerenta
drept criteriul central. Doctrina ei muzeala defineste diferenta
cantitativ, ca diversitate a posibilitatilor de a depasi unicitatea,
formula unica. Īn perspectiva acestei definiri apusene, unitatea acestor
posibilitati care formeaza la un loc diferenta este asigurata de coerenta
lor freatica, de principiul ascuns care le leaga. Coerenta muzeului devine
model si se instituie astfel factor civilizator determinant. Omologul
rasaritean al aceleiasi institutii muzeale apusene defineste aceeasi
diferenta - considerata de aceasta data conditie a innoirii - calitativ, ca
reprezentand infinitele posibilitati de a fi neuniform ramanand unic.
Pentru realizarea acestui tip paradoxal de diferenta, coerenta se arata a
fi neputincioasa. O astfel de diferenta nu poate fi pusa in act decat de
spontaneitatea si creativitatea care izvorasc dintr-o sursa originara, alta
decat cea cosmica, naturala, a carei energie formativa transcende autoritar
vigoarea naturala prin care este afirmata in mod obisnuit diferenta. 

Efectul, la nivelul institutiei muzeale pe care incercam sa o proiectam, a
acestui mod rasaritean de a concepe si exalta diferenta, este coplesitor:
puterea formativa a innoirii nu este difuzata la scara macro a publicului
larg folosind coerenta, ci direct, pe cale indexala, prin aratarea unor
modele concrete si convingatoare de creativitate si spontaneitate. 

Selectia acestor modele, ponderea promotionarii unuia sau altuia,
elaborarea definitiei lor estetice vor folosi ca reper potentialul creativ
al icoanei. Comparat cu acesta, fiecarui model i se va stabili anvergura
muzeala corespunzatoare energiei sale creative. Caracterul exemplar al
formei si continutului unei opere de arta - cu care aceasta isi justifica
locul in patrimoniul muzeului - inceteaza astfel sa mai fie determinat
exclusiv de apartenenta la una sau alta dintre ideologiile estetice in
voga, de modul fidel in care forma operei sustine exigentele respectivei
doctrine sau exclusiv de modul in care se straduieste sa fie sincrona, sa
mimeze celelalte forme europene sau planetare de a produce arta. Īn
orizontul libertatii care caracterizeaza expresia iconica, creativitatea si
spontaneitatea se exprima adesea si prin aparente derogari si chiar
defazari estetice, care insa nu intarzie pana la urma sa-si descopere,
adesea subit, insertia organica in actualitate si in "habitusul formativ"
al epocii. Īntr-un cuvant, dezideologizarea estetica a institutiei muzeale,
de care pomeneam mai inainte, este de fapt dezideologizarea creativitatii.
Or, a dezideologiza creativitatea este absolut tot una cu a-i fixa drept
criteriu si marca inconfundabila spontaneitatea. Nu numai spontaneitatea de
a crea, ci si spontaneitatea de a comenta si administra! 

Si inca ceva: fiindca la inceput a fost colectia, MNAC trebuie sa redevina
la loc colectie, desigur un altfel de colectie, dar care sa-si afirme de-a
lungul actualei institutii muzeale, oricat de savanta si de luxurianta ar
fi, arhetipul si dispozitia care au nascut initial actul de a strange la un
loc imagini, pornirea simpla si ingenioasa care l-a impins pe omul
decompensat spiritual al societatilor ideologice postmedievale sa-si caute
echilibrul in mijlocul artei, sa vrea sa traiasca inconjurat de ea. Īn
vitrina culturii universale, MNAC-ul trebuie sa inceteze sa existe printre
alte conserve ideologice. Iar primul lucru care ar trebui facut consta in
a-i determina pe artisti, pe de o parte sa inceteze sa mai faca arta
criticilor si pe de alta sa repuna in drepturi capodopera. O ideologie
estetica este incapabila sa produca capodopera, prin simplul fapt ca la
originea tainica a acesteia se afla o cu totul alta instanta decat
ideologia. Ca si icoana, capodopera nu este numai neideologica, ci
esentialmente anti-ideologica. Proximitatea oricarei ideologii estetice o
ameninta mortal, o anuleaza, ii impiedica aparitia. Iata de ce si fara a
exagera, se poate spune ca actualele versiuni masiv ideologizante ale
institutiilor muzeale dedicate stocarii artei contemporane exhiba o
ingrijoratoare penurie de capodopere. Īn pofida stocarilor abundente, sa
recunoastem ca astazi am ajuns sa avem de a face in mod bizar cu mari muzee
goale! Este si motivul pentru care recomandam altadata, urmand modelul
procedurilor muzeale din alte tari, ca MNAC-ul nostru autohton sa fie si el
plasat in imediata vecinatate a Muzeului National de Arta al Romaniei,
pentru a stimula astfel transferul de valori dinspre capodoperele
venerabile ale trecutului inspre patrimoniul recent de opere de arta
actuale. 

Este o realitate absolut obiectiva faptul ca majoritatea MNAC-urilor din
lume expune coerente si, aproape deloc, spontaneitati; adica etaleaza
preponderent opere tributare ideologiilor estetice si doar extrem de
sporadic capodopere. Or, fara capodopere, cum mai poate fi vorba de
patrimoniu, iar fara patrimoniu ce rost ar mai avea insasi institutia
muzeala? 



Sorin Dumitrescu 


 



---------------------------------
Castiga peste 1000 de premii cu Wella Design!
http://wella.boom.ro




_______________________________________________
Nettime-ro mailing list
Nettime-ro@nettime.org
http://amsterdam.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro
-->
arhiva: http://amsterdam.nettime.org/