galeria 26 on Wed, 18 Apr 2012 19:10:50 +0200 (CEST) |
[Date Prev] [Date Next] [Thread Prev] [Thread Next] [Date Index] [Thread Index]
[Nettime-ro] PARTICLE’S COLLISION RELOADED; Dan Miron la Galeria 26 |
PARTICLE'S COLLISION RELOADED Expoziţie personală Dan Miron / 18 aprilie - 10 mai 2012 Vernisaj 18 aprilie, ora 19.00 Galeria 26 / OTA , Str. Dr. Staicovici nr. 26, Bucuresti Aparent doar ilustraţii comice, hiper-colorate şi supra-detaliate, Particle's Collision Reloaded, asemenea expoziţiilor anterioare, îi dă ocazia lui Dan Miron să-şi pună şi să pună întrebări, sondând amuzat şi ironic specia umană. Lucrările sale, pornite din fascinaţia experimentelor bio-chimice şi fizice şi din joaca "căutării omului", pun în faţa privitorului un filtru revelator, o oglindă care reflectă imaginea unei lumi aparent cunoscute dar totuşi diferite, aparent reale dar totuşi cu susul-în-jos. Extrăgându-şi inspiraţia din lumea fizicii cuantice, a particulelor elementare şi a teoriilor asupra super-simetriei, Dan ne provoacă să pătrundem în interiorul Marelui Accelerator de Hadroni (Large Hadron Collider/ LHC) şi să facem un exerciţiu unic de creativitate şi inspiraţie: să ne închipuim cum arată lumea accelerată la energii maxime a coliziunilor dintre protoni. Odată acceptat exerciţiul de imaginaţie, descoperim că nu mai suntem demult într-o lume sub-atomică; nu e nici micro-cosmos, nici nano-cosmos. Suntem în yocto-cosmos. În această nouă dimensiune particulele nu pot decât să intre în coliziune una cu cealaltă, oferindu-i artistului premisa pentru a captura pe pânză Unicul, acea clipă infinitezimală a inspiratiei. Îmbrăcate în costume-uniformă, cu căşti de astronauţi, particulele din LHC, în ciuda aşteptărilor şi a complexelor calcule ştiinţifice, ne apar în această expoziţie umane. Dar ceea ce vedem este clar o convenţie a artistului impusă privitorului, cea mai cunoscută şi recognoscibilă convenţie din mentalul nostru comun: forma anatomică umanoidă şi tiparele comportamentale ale homo sapiens sapiens. Convenţia nu este impusă dintr-o convingere a existenţei unui asemenea cosmos, ci într-o încercare de a provoca privitorul să-şi pună întrebări despre direcţia evoluţiei speciei umane, despre principiile societăţilor în care trăim şi despre efectele acţiunilor noastre. Chestionarea nu trebuie să fie serioasă şi în niciun caz academică. Auto-analiza trebuie să aibă loc într-un spaţiu al gândirii libere, un free thinking auto-asumat prin confruntarea cu scenariile pe care lucrările artistului ni le oferă. Expoziţia devine astfel o maşinărie de freez-frame a experimentelor din Marele Accelerator, defragmentând nano-secundă cu nano-secundă ciocnirile dintre particule şi transpunând pe pânză, îngheţate pentru a fi privite, cadre succesive ale unui cosmos care satirizează şi ironizează lumea în care trăim. Particule care joacă capra, care meditează în poziţia lotus sau care la rândul lor conduc experimente pe urşi femtometrici, toate există într-o dimensiune particulară dominată de un Zen comic, care şochează sau intrigă prin autoguvernare, dincolo de supremaţia ştiinţei. Societatea acestor particule nu ţine cont de reguli; ea sfidează. Nu impune, ci îşi dă frâu liber pulsiunilor. Aici nu există prejudecăţi sau tipare predefinite ale mentalului comun uman. Ciocnirile particulelor sunt lipsite de bariere sau încorsetări; ele sunt naturale şi instinctuale, nereglementate de legi şi convenţii, într-un antagonism făţiş cu interacţiunile oamenilor şi principiile de guvernare ale societăţii umane. -- Galeria 26 / OTA Str. Dr. Staicovici nr.26 Bucuresti 0721 840 723 http://26gallery.blogspot.com _______________________________________________ Nettime-ro mailing list Nettime-ro@nettime.org http://www.nettime.org/cgi-bin/mailman/listinfo/nettime-ro --> arhiva: http://amsterdam.nettime.org/